Învățământ Știri generale

Ministrul Educației: Până la 30 mai, inspectoratele vor decide săptămâna pentru vacanța din februarie

Ministrul Educaţiei a declarat luni că a cerut inspectoratelor şcolare să decidă, prin consultare cu părinţii, elevii şi cu toţi cei implicaţi în educaţie, care va fi săptămâna pentru vacanţa din luna februarie. Sorin Cîmpeanu a precizat că informațiile vor fi centralizate, iar pe 30 mai, fiecare inspectorat va anunţa şcolile.

,,Data de 30 mai este data limită până la care am cerut tuturor inspectoratelor şcolare judeţene să decidă prin consultare cu părinţi, elevi şi cu toţi cei implicaţi în educaţie, care va fi săptămâna pentru vacanţa din februarie – a doua săptămână, a treia săptămână sau a patra săptămână. Până la finele acestei luni, 30 mai, fiecare inspectorat şcolar judeţean, după procesul de consultare, va anunţa şcolile din acel judeţ în ce săptămână au vacanţa din luna februarie. Pentru că este singura vacanţă mobilă. Toate celelalte date sunt absolut clare.„, a anunțat Sorin Cîmpeanu, prezent la Forumul franco-român al educaţiei.

Ministrul Educației a precizat că finalul lunii este și data limită pentru modificarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Învăţământului Preuniversitar.

,,Se lucrează la operaţionalizarea acestei modificări în ROFUIP şi pot să vă spun că tot până la 30 mai vom avea definitivată şi modificarea ROFUIP, în aşa fel încât să fie clar pentru toată lumea ce se va întâmpla începând cu septembrie 2023. Este relevantă o medie la finalul fiecărui an şcolar. Evaluările pot fi predictive la început de an şcolar şi sumative la final de an şcolar, dar cel mai important este ca fiecare profesor, în funcţie de specificul disciplinei, să aibă o evaluare ritmică pe parcursul întregului an şcolar. Evaluare adaptată specificului disciplinei, adaptată specificului clasei căreia îi predă, adaptată nevoii de recuperare a pierderilor suferite pe parcursul pandemiei.„, a explicat Cîmpeanu.

Ministrul a mai arătat că fiecare cadru didactic în parte va ști cum să îşi coordoneze evaluările.

,,Fiecare profesor ştie foarte bine că avem un curriculum construit pe unităţi de învăţare. Va şti să îşi coordoneze evaluările cu aceste unităţi de învăţare. Din punct de vedere administrativ, ne interesează şi este relevantă o medie la final de an şcolar. Vom face toate aceste precizări punctual în Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Învăţământului Preuniversitar. O medie care să fie făcută din cel puţin două note. Nu o să mă substitui specialiştilor în ştiinţele educaţiei. Aceste lucruri le vom anunţa odată cu modificările ROFUIP.„, a explicat oficialul.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, preşedinte al Agenţiei Universitare a Francofoniei, şi ambasadoarea Franţei în România, Laurence Auer, au participat luni la deschiderea primului Forum franco-român al Educaţiei, eveniment organizat de Ambasada Franţei, Institutul Francez şi Ministerul Educaţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.