Grădiniță Învățământ Social

Italienii de la Centrul Remida din Reggio Emilia au dat viaţă unui proiect care a revoluţionat conceptul de reciclare. Ei realizează materiale didactice din deşeurile industriale. 

Remida sau centrul de reciclare creativă, Reggio Emilia desfăşoară cercetări privind sustenabilitatea și creativitatea pornind de la materialele reciclabile. Aici se recuperează deşeurile care devin resurse educaționale pentru vizite, ateliere, seminare și cursuri de dezvoltare profesională adresate instituțiilor, organismelor și cetățenilor. Iniţiativa a inspirat şi a dat viață unei rețele compuse din 14 centre diferite în Italia și în întreaga lume.

Printre vizitatorii Centrului Remida se numără şi români. Săptămâna aceasta Ministerul Educaţiei a fost reprezentat în Italia de o delegaţie condusă de Maria Ştefania Mania, Secretar de Stat în ME, deplasarea fiind organizată în cadrul proiectului “Educaţie timpurile incluzivă şi de calitate – ETIC”. Cu această ocazie, 42 de cadre didactice din învăţământul preşcolar au participat în perioada 28 martie – 1 aprilie la cursuri de formare specifică şi la vizita acestui centru de reciclare creativă. Urmând exemplul, Maria Manea doreşte să aducă şi în România modelul centrului italian:    

“ Proiectul acestei vizite a luat naştere în urma unei întâlniri oficiale pe care am avut-o toamna trecută cu reprezentanţii oraşului Reggio. România este primul stat care a trimis un grup de studiu, de la debutul pandemiei. Înfiinţarea Remida a fost posibilă prin susţinerea oferită de autorităţile locale, de Compania Municipală de Reciclare și de ONG-ul pentru educație, Reggio Children, care aparţine primăriei. Conceptul presupune un abonament de acces. Fiecare școală plătește anual 40 de euro, iar profesorii pot lua materiale reciclabile, în funcție de nevoi. Remida este și un atelier în sine în cadrul căruia profesorii și experții în pedagogie învață să folosească materialele reciclabile în scop didactic.

Îmi doresc să putem aduce conceptul şi în România. În sectorul 3 al Capitalei, consilierii locali au votat înființarea unui astfel de centru de reciclare și sper ca el să se concretizeze curând, iar exemplul să fie replicabil în mai multe județe ale țării. În Italia totul se desfăşoară extrem de simplu. Firmele oferă gratuit materialele reciclabile, autoritatea le colectează, le păstrează într-un depozit și le oferă școlilor, prin profesorii lor. Este un demers sustenabil care implică întreaga societate.” a declarat Secretarul de Stat, Maria Manea.

Ministerul Educaţiei a organizat această deplasare prin proiectul ETIC, în contextul trecerii creșelor în sistemul de învățământ şi are în vedere formarea unui număr de 42 de educatori din toate județele țării.

Eveniment Gimnaziu Învățământ primar Liceu Uncategorized

Săptămâna aceasta, mai precis în perioada 1-4 februarie a avut loc Întâlnirea de lucru de la Iași – Durău a proiectului „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți – CRED” axată în primul rând pe activitatea de ”Pilotare a unor strategii integrate”.

Cu alte cuvinte, zilele acestea Ministerul Educației a organizat la Iași întâlniri creative și dezbateri tematice atât cu elevii cât și cu profesorii și reprezentanții ISJ, pentru a dezvolta și adapta sistemul de învățământ românesc la nevoile elevilor proveniți din medii defavorizante. Un alt punct important care a fost atins în cadrul acestor întâlniri a fost digitalizarea sistemului de educație, în ultimul timp fiind realizate progrese vizibile în acest sens.   

Doamna Maria Manea, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Educației și doamna Director Merima Petrovici, manager de proiect, ne-au povestit mai multe despre ce reprezintă ”CRED” și care este impactul lui asupra sistemului de învățământ și al elevilor:

În ce constă pilotarea intervențiilor complementare de sprijin pentru elevii din grupul-țintă al proiectului?

            ”Activitățile din portofoliul proiectului au în vedere îmbunătățirea situației școlare pentru un număr de 2500 de elevi de nivel primar și gimnazial aflați în situație de risc, proveniți din Municipiul București și zone rurale ale județelor Iași și Bihor. Acestea se desfășoară în 25 de unități școlare pilot (5 din Municipiul București și câte 10 din județele Iași și Bihor), începând din luna iunie 2021 și sunt adaptate elevilor, în funcție de nivelul de școlarizare.

            Astfel, pentru nivelul primar, experții implicați în proiect derulează activități de: supraveghere și îndrumare în efectuarea temelor, recuperare pentru elevii cu dificultăți de învățare, tulburări emoționale, tulburări de limbaj, consiliere, încurajarea lecturii independente, autocunoaștere, intercunoaștere prin activități de dezvoltare emoțională și socială, activități practic-aplicative pe diferite domenii (arte, științe, tehnologii); proiecte tematice;  activități fizice și mișcare.

            La nivel gimnazial, oferta proiectului cuprinde: activități-suport pentru efectuarea temelor, activități de învățare remedială, asistență psihopedagogică pentru recuperarea decalajelor în învațare, consiliere psihologică și consiliere în carieră, activități pentru accelerarea învățării și pentru performanță, activități de pregătire pentru viață, activități tematice/ateliere.

            Aceste intervenții sunt corelate, în cadrul Proiectului CRED, cu alte activități dedicate copiilor, dar și profesorilor din școli, constând în demersuri de adaptare curriculară pentru majoritatea disciplinelor de studiu, astfel încât elevii să fie implicați în experiențe de învățare coerente, bine articulate, în contexte educaționale formale și nonformale, extrașcolare. Adaptarea curriculară a debutat în luna februarie 2020, a traversat perioada de pandemie cu rezultate bune și foarte bune pentru elevii din grupul țintă, activitățile specifice  desfășurându-se atât în format fizic, cât și on-line, în funcție de contextul pandemic.” a explicat Maria Manea, Secretar de Stat în ME.

Ce rezultate, beneficii ale proiectului CRED au fost remarcate în școli până în acest moment?

            ”S-a constatat, în primul rând, o creștere a rezultatelor școlare pentru elevii care au beneficiat de activități, concretizate în: îmbunătățirea procentului de promovare și a frecvenței, diminuarea absenteismului, ameliorarea rezultatelor la Examenul de Evaluare Națională, schimbări pozitive în ceea ce privește atitudinea față de școală și mediul educațional, creșterea motivației pentru învățare și participare școlară, consolidarea orientării şi consilierii psihopedagogice.

            Efecte pozitive s-au constatat și la nivelul comunităților profesionale implicate în proiect, precum:  îmbunătățirea competențelor cadrelor didactice prin finalizarea programului de formare în domeniul abilitării curriculare CRED, experimentarea și pilotarea unor strategii de lucru cu elevi din grupuri vulnerabile, cu sprijin specializat din partea specialiștilor Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație, intensificarea colaborării între profesori și realizarea unui real schimb de bune practici, stimularea părinților de a participa la proiectele școlii, alături de copii, pilotarea și valorificarea unor resurse educaționale de actualitate, din portofoliul Proiectului CRED. Nu în ultimul rând, se observă o îmbunătățire a imaginii școlilor CRED în comunitate, o creștere a vizibilității acestora, în urma popularizării activităților din proiect.

            Aceste informații constituie o fotografie  de etapă a activităților diverse desfășurate cu copiii din grupul țintă, care vor continua cel puțin până la sfârșitul acestui an școlar, inclusiv în vacanțe. Am demonstrat că proiectul CRED  a generat multiple beneficii pentru elevii și școlile din medii dezavantajate, furnizând strategii, soluții și exemple de bune practici pentru sistemul de învățământ primar și gimnazial din România.” a completat doamna Director Merima Petrovici.

Proiectul „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți – CRED” s-a născut din nevoia de a avea la catedră un profesor care își asumă noi roluri în cadrul Curriculumului național, din nevoia de dascăli, nu doar de profesori. Astfel de initiațiative împing mai departe spre evoluție sistemul de învățământ românesc și implicit produsul acestuia: elevii.

Sănătate Știri generale testare elevi anticovid

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că este de acord cu ideea exprimată de Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, ca elevii să se auto-testeze, la clasă, sub supravegherea profesorilor.

Conform acestuia, „sunt țări în care testarea se face în școală, nu de către profesori de multe ori. Dacă vor să sprijine, sigur că este un gest normal. Se auto-administrează de către elev, într-adevăr, în fața cadrului didactic și cadrul didactic nu intervine, dar notează: Ionel, Gigel, Costel sunt negativi, Vasile este pozitiv. Deci există acest minim control […] ar fi un acord mult mai bun și sunt convins că rezultatul ar fi altul cu privire la numărul de cazuri care sunt confirmate prin teste PCR, identificate inițial prin teste de salivă”.

Ministrul a menționat că o astfel de prevedere ar fi un câștig, în contextul în care testarea nu este obligatorie în România, deci „în clase de 30 de elevi, dacă 15 elevi spun: noi nu vrem să ne testăm… nu ai nicio cale de a interveni, pentru că nu poți să spui că nu-i primești în școală pentru că nu vor să se testeze (…) Dar chiar și așa, ceilalți 15, dacă vor să se testeze în clasă, este un câștig”.

Acest optimism este oferit și de faptul că ministrul Sorin Cîmpeanu a afirmat că în urma informațiilor primite, simptomele noii variante de coronavirus sunt mult mai ușoare decât cele provocate de varianta Delta, Omicron semănând din ce în ce mai mult cu o gripă normală și la copii. Astfel, ministrul a declarat marți seară că apreciază opinia Institutului Național de Sănătate Publică și a Ministerului Sănătății care au susținut că nu e cazul închiderii generale a școlilor în contextul valului 5 de Covid.

Gimnaziu Învățământ primar Sănătate

Consiliul Național al Elevilor cere proceduri clare pentru a preveni riscul de infectare comunitară, dar şi pentru a putea menţine şcolile deschise cu prezenţă fizică pentru cât mai multă vreme în contextul valului 5 al pandemiei.

Programul școlar din ultimii ani a fost extrem de incert din cauza pandemiei și a cauzat multe probleme elevilor. În așteptarea valului 5, Consiliul Național al Elevilor afirmă într-un comunicat că „altă vacanţă forţată sau o perioadă de şcoală online generalizată pur şi simplu vor asasina şi ultima fărâmă de încredere a populaţiei în şcoala românească”.

Astfel, elevii cer măsuri mult mai clare pentru a preveni un posibil nou dezastru, solicitând introducerea obligativităţii testării pe bază de salivă pentru toţi elevii şi pentru întregul personal din învăţământ, bisăptămânal, printr-o procedură clară care să se poată efectua în spaţiul şcolar.

De asemenea, Consiliul Național al Elevilor cere şi dotarea şcolilor cu materialele sanitare necesare şi adoptarea unei proceduri  clare la nivelul Ministerului Sănătăţii de dezinfectare după fiecare schimb de clase, dar şi pilotarea extinderea unui program prin intermediul căruia elevii şi personalul didactic să aibă posibilitatea de a se testa gratuit împotriva COVID-19, prin teste rapide antigen administrate de personal specializat din cadrul DSP.

În prezent, majoritatea școlilor au decis prin hotărârea consiliilor de administrație ca testele pe bază de salivă să fie făcute de către părinți, acasă. Astfel, 13 milioane de teste de salivă au fost distribuite în școli până a început vacanța de iarnă, potrivit datelor de la Ministerul Educației.

După o ședință de lucru ce a avut loc luni, guvernul a comunicat că „în privința situației din școli, pentru protejarea sănătății copiilor și a personalului didactic, s-a analizat eficiența programelor de testare a elevilor și posibilitatea ca în pachetul de măsuri să fie inclusă și oferirea de măști gratuite elevilor care au nevoie, alături de capacitatea de a se administra testele în școală”.