Știri generale

Actriţa rusă Iulia Peresild, care peste două săptămâni va decola către Staţia Spaţială Internaţională (ISS), a declarat joi că nu îi este teamă şi că este prea târziu ca să-i mai fie frică. Artista va filma prima peliculă de ficţiune pe orbită, transmite AFP, citată de Agerpres.

,,Dacă ţi-e frică de lupi, nu trebuie să mergi în pădure. Este prea târziu ca să-mi mai fie frică.”, a spus actriţa, în timpul unei conferinţe de presă care a fost organizată online.

Regizorul Klim Chipenko şi actriţa Iulia Peresild urmează să decoleze pe 5 octombrie alături de cosmonautul Anton Shkaplerov de la baza spaţială Baikonur din Kazahstan. Misiunea pe ISS va dura 12 zile. Actriţa şi regizorul vor participa la realizarea primei pelicule de ficţiune pe orbită şi în condiţii de imponderabilitate. ,,Va fi un film dramatic.”, a precizat Klim Chipenko. Regizorul a explicat că eroina filmului este un medic care primeşte propunerea de a pleca pe ISS pentru a salva viaţa unui cosmonaut.

Comandantul misiunii, Anton Shkaplerov, şi cosmonauţii Oleg Novitskiy şi Piotr Dubrov, care în prezent se află la bordul ISS, vor participa la rândul lor la filmări. Regizorul a precizat că cei trei vor fi actori în peliculă, potrivit scenariului.

Iulia Peresild a mărturisit că i-a plăcut foarte mult zborul de antrenament în imponderabilitate la bordul unei aeronave Iliuşin. ,,Echipajul râdea de noi, întrebându-ne dacă am adus suficiente pungi pentru rău de zbor, dar a fost minunat, a fost o mare plăcere.„, a afirmat aceasta.

Actriţa a mai mărturisit că a întâmpinat dificultăţi cu alegerea produselor de machiaj pentru trusa sa spaţială, din cauza criteriilor foarte stricte. Ambalajul nu poate fi din sticlă, trebuie să fie din plastic, însă nici acesta nu poate fi oarecare. Practic, nimic nu trebuie să se împrăştie. ,,Vânzătoarea nu înţelegea ce doream aşa că i-am spus că am nevoie de o trusă pentru spaţiu.”, a povestit Iulia Peresild, amuzată.

Sursa foto: twitter.com / RosCosmos