# Tags
#actualitate

Ziua Drapelului Național 2026. De ce este sărbătorit tricolorul pe 26 iunie și ce ceremonii sunt organizate în București și în țarǎ

În fiecare an, pe data de  26 iunie, România celebrează Ziua Drapelului Național, una dintre cele mai importante sărbători dedicate simbolurilor statului. Cu această ocazie, autoritățile au organizat în întreaga țară ceremonii militare și religioase, momente festive și activități culturale prin care este evidențiată importanța tricolorului în istoria și identitatea națională.

În Capitală, manifestările dedicate Zilei Drapelului Național au avut  loc vineri, 26 iunie, de la ora 10:00, în Piața Tricolorului, situată în apropierea Palatului Cercului Militar Național.

Programul a inclus sfințirea Drapelului Național de către un preot militar, urmată de ceremonia de înălțare pe catarg în timpul intonării Imnului Național al României. Evenimentul a fost organizat de Ministerul Apărării Naționale, în colaborare cu Instituția Prefectului Municipiului București și Primăria Capitalei.

Seara, Palatul Parlamentului va fi iluminat în culorile albastru, galben și roșu, marcând astfel una dintre cele mai importante zile dedicate simbolurilor naționale.

Ceremonii organizate în alte orașe din țarǎ

Manifestări similare au avut  loc în toate municipiile reședință de județ și în localitățile unde funcționează unități militare.

Sighișoara

La Sighișoara, ceremonia este a fost programată de la ora 11:00, la Catedrala Ortodoxă „Sfânta Treime”. Programul a cuprins slujba de binecuvântare a drapelului, prezentarea semnificației acestei zile, discursuri oficiale și momentul înălțării tricolorului.

Brăila

În Brăila, evenimentele au  început  la ora 09:00, la Catedrala „Nașterea Domnului”, cu slujba de sfințire a drapelului. Ceremonialul a continuat în Piața Independenței, unde au avut loc prezentarea onorului militar, discursurile autorităților și ridicarea Drapelului Național pe catarg în acordurile Imnului României. Manifestările s-au  încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare.

Ploiești

Pe Esplanada Palatului Administrativ din Ploiești s-a desfășurat  ceremonie militară și religioasă, de la ora 09:50. Garda Militară a adus Drapelul de Luptă. Programul a inclus  și interpretarea Imnului Național de către Fanfara Consiliului Județean Prahova, alocuțiuni oficiale și defilarea participanților.

Alba Iulia

La Alba Iulia, festivitățile au început la  Catedrala Reîntregirii, unde a fost oficiată slujba de sfințire a tricolorului. Oficialitățile s-au deplasat apoi în Piața Tricolorului, unde au avut loc prezentarea onorului militar, discursurile dedicate Zilei Drapelului Național și ceremonia de înălțare a drapelului pe catarg. Un moment cu puternică încărcătură simbolică l-a reprezentat  binecuvântarea și sărutarea Drapelului Național înainte ca acesta să fie arborat.

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *