# Tags
#EDUCATIE

Banca Națională a României și Federația Națională a Părinților – Edupart construiesc împreună viitorul educației financiare în România

Banca Națională a României și Federația Națională a Părinților – Edupart au încheiat un protocol de colaborare care creează cadrul instituțional pentru dezvoltarea unor activități comune de educație financiară destinate elevilor, părinților și comunităților din România.
Parteneriatul reunește expertiza financiar-bancară și experiența educațională a BNR cu capacitatea Federației de a mobiliza părinții, de a colabora cu unitățile de învățământ și de a facilita legătura dintre instituțiile publice, școală și familie.

În cadrul colaborării vor fi dezvoltate programe, ateliere și campanii de informare privind administrarea responsabilă a bugetului, economisirea, creditarea, inflația, utilizarea instrumentelor moderne de plată și prevenirea fraudelor financiare.

„În România, doar circa 40% din populația adultă poate fi considerată alfabetizată financiar, față de aproape 60% în Europa occidentală. A ignora această realitate înseamnă a favoriza dependența economică, decalajele de dezvoltare și creșterea poverii datoriei publice asupra generațiilor viitoare. Este important să înțelegem că, indiferent ce acțiuni întreprindem și ce alegeri facem în viața de zi cu zi, acestea sunt întotdeauna decizii prin care alocăm resursele între prezent și viitor. A fi educat financiar înseamnă a fi înțelept în aceste decizii. Însă educația financiară sănătoasă nu reflectă doar calitatea sistemului școlar, ci și puterea exemplului de acasă și gestionarea responsabilă a aspectelor financiare în familie, motiv pentru care implicarea părinților este foarte importantă, aș spune chiar esențială, în formarea de atitudini economice responsabile din partea tinerilor.” – Prof. univ. dr. Cosmin Marinescu, Viceguvernator al Băncii Naționale a României

„Acest parteneriat construiește o legătură directă între experții Băncii Naționale a României și realitatea economică a familiilor. Educația financiară produce efecte durabile doar atunci când informațiile primite de copil sunt înțelese, discutate și aplicate împreună cu părinții săi, cu întreaga familie. Ne dorim să transformăm acest protocol într-o colaborare vie, cu activități relevante și accesibile familiilor din întreaga țară.” – Cătălin Viorel NAN, președintele Federației Naționale a Părinților – Edupart.

Primul program concret dezvoltat în cadrul acestui parteneriat va debuta în luna octombrie 2026, marcând începutul unei serii mai ample de inițiative comune dedicate educației financiare. Prin această colaborare, Banca Națională a României și Federația Națională a Părinților – Edupart își propun să construiască un demers național durabil, prin care educația financiară să devină o competență practică, accesibilă și relevantă pentru copii, părinți și întreaga familie.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *