Președintele Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior, prezent la premiera triumfală a filmului „Fjord” de la Cannes. Sebastian Stan și Cristian Mungiu, ovaționați 10 minute
Regizorul român Cristian Mungiu a revenit anul acesta pe scena Festivalului de Film de la Cannes cu „Fjord”, o producție care marchează întoarcerea cineastului în competiția internațională după succesul răsunător din 2007, când câștiga Palme d’Or pentru „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”. Potrivit presei internaționale, producția a fost răsplătită cu aplauze timp de 10 minute, într-unul dintre cele mai emoționante momente ale actualei ediții a festivalului.
La eveniment a participat și președintele Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior, Daniel Constantin, instituția continuând astfel demersurile de susținere și promovare a cinematografiei românești pe scena internațională.

Prin participarea la premiera „Fjord”, Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior și-a reafirmat sprijinul pentru proiectele culturale românești cu impact internațional. Reprezentanții instituției consideră că astfel de producții contribuie semnificativ la consolidarea imaginii României și la promovarea industriei cinematografice românești la nivel global.
„Fjord” reprezintă primul film în limba engleză semnat de Cristian Mungiu și marchează totodată prima colaborare dintre Sebastian Stan și un regizor român. Din distribuție mai face parte și actrița norvegiană Renate Reinsve. Coproducția reunește șase țări europene precum România, Norvegia, Finlanda, Danemarca, Suedia și Franța și este deja considerată de critici una dintre producțiile cu șanse importante în cursa pentru prestigiosul Palme d’Or.
Potrivit Variety, filmul urmărește povestea unei familii formate dintr-un tată român și o mamă norvegiană care se mută într-un sat izolat din Norvegia. Echilibrul familiei începe să se destrame după ce autoritățile locale intervin în urma unor suspiciuni privind comportamentul părinților față de copii.





















































































